Satul Cocieri este situat pe coasta malului stâng al râului Nistru, într-o „vale mănoasă”, precum spun băştinaşii. Prima atestare a satul Cocieri datează cu anul 1771, satul Vasilievca cu 1924.

Satul Cocieri a fost fondat în anul 1771, cu hramul satului la 19 septembrie, în sărbătoarea de Pomenirea Minunii Sf. Arhanghel Mihail şi este aşezat pe malul stîng al rîului Nistru.

Satul Vasilievca a fost fondat în anul 1972, cu hramul satului la 27 octombrie, în sărbătoarea de Cuviincioasa Maică a noastră Sf. Maică Parascheva, Apărătoarea Moldovei, este aşezat la o distanţă de 20 km la est de satul Cocieri.

Denumirea de Cocieri a provenit de la cuvântul ucrainean „cocie” care însemnând „căruţă”. Argumentul acestei  viziuni este explicat prin faptul că oamenii de aici s-ar  fi ocupat cu meşteritul căruţelor, respectiv şi denumirea localităţii s-ar putea trage de la pluralul cuvântului  – „cocie” adică „cocieri”.

Ocupaţiile de bază ale sătenilor erau creşterea vitelor, animalelor domestice, cultivarea cerealelor, in scopuri comerciale mulţi locuitori se ocupau cu creşterea tutunului.

Satul Cocieri este situat pe coasta malului stâng al râului Nistru, intr-o „vale mănoasă”, precum spun băştinaşii. Analele istorice atestă cu aproximaţie apariţia localităţii, presupunând că satul are o vechime de mai bine de 500 ani.

Solul este aparent nisipos din cauza vînturilor mari specifice acestei zone, a influenţat provenienţa denumirii satului Cocieri. O legendă spune că apele ploilor care se scurgeau in această „vale”, precum şi revărsările frecvente ale Nistrului au provocat apariţia pe teritoriul localităţii a unor movili, pe care ruşii şi ucrainenii le numeau „cocichi” sau „cuci”. Ruşii şi ucrainenii veneau des in localităţile din zonă pentru a cumpăra piei de cârlan, brânză de oi, porci, tutun, nuci, poamă, şi prune, pentru a le comercializa la pieţele din Odesa, Kiev. Odată ce drumul central pe care veneau vizitatorii străini (ruşii, ucrainenii) era situat tot  in vale, aceştia au început să numească aşezământul  „Cuci v iaru” sau „Cocichi v iaru”, ceea ce din rusă se traduce  „movili in vale”. Oamenii de aici deja se obişnuiseră cu aceşti combinaţie de cuvinte, care intre timp s-au contopit intr-un singur cuvânt „Cucieri”, având varianta „Cocieri”.

Cel mai important centru comercial in acele timpuri era oraşul Dubăsari, unde cocierenii puteau realiza produsele agricole. Ocupaţiile de bază ale sătenilor erau creşterea vitelor, animalelor domestice, cultivarea cerealelor, in scopuri comerciale mulţi locuitori se ocupau cu creşterea tutunului.

O alta opţiune privind apariţia satului Cocieri, care nu este susţinută de localnici, este că denumirea sa ar fi provenit de la cuvântul ucrainean „cocie” care însemnând „căruţă”. Argumentul acestei  viziuni este explicat prin faptul că oamenii de aici s-ar  fi ocupat cu meşteritul căruţelor, respectiv şi denumirea localităţii s-ar putea trage de la pluralul cuvântului  – „cocie” adică „cocieri”.

În timpul Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial,  satul Cocieri a reprezentat graniţa dintre cele două maluri ale Nistrului, suferind mari  pierderi in acea perioadă. Dar locul pitoresc a rămas tot atât de frumos, fapt ce a determinat producerea mai multor filme documentare in zona localităţii („Fintina”, „Dimitrie Cantemir” …) De asemenea satul Cocieri este recunoscut prin oamenii de vază băştinaşi, care au activat sau activează  in diferite domenii  (Ion Pavlov – general de aviaţie; Serghei Pavlov – aviator-cosmonaut, colonel; Crăciun Petru – savant, doctor in ştiinţe biologice; Vlad Ioviţă – scriitor, scenarist.

Datorită colhozolului, înfiinţat încă in anii 1928-1929 „Basarabia Roşie”, clădirea şcolii care in timpul războiului a fost demolată, in 1963 a fost dată  in exploatare cu toate comodităţile necesare procesului de învăţământ.

Aşezarea geografică favorabilă a comunei Cocieri, a determinat atragerea multor turişti care vin să se odihnească in casele de odihnă deschise pe  teritoriul satului („Ţărmul însorit”, Sanatoriul „Struguraş”, Baza de odihnă „Jemciujina”), precum şi un centru de reabilitare pentru bătrâni, un internat psihoneurologic.

Din 1992 până în 2000, localitatea a suferit consecinţele Conflictului transnistrean din 1992, la care au participat activ peste 600 locuitori ai satului Cocieri. În acest conflict şi-au pierdut viaţa 17 consăteni. Din obiectele de infrastructură locală, in această perioadă au suferit şcoala, Casa de Cultură,  Şcoala de Arte Grădiniţa, case particulare, internatul psihoneurologic şi Centrul Republican de Reabiliotare. De asemenea a fost desfiinţată Cooperativa agricolă „Victoria”, in rezultat formându-se gospodării ţărăneşti şi asociaţii.