tmkjfgh gjfgh

Istoria localității


Satul Cocieri este situat pe coasta  malului  stâng  al râului Nistru,  intr-o  ,vale mănoasă”,  precum spun băştinaşii. Analele istorice atestă  cu aproximaţie apariţia  localităţii,  presupunând  că  satul  are  o vechime de mai bine de 500 ani.

Solul  este aparent nisipos  din  cauza  vînturilor mari  specifice acestei zone, a  influenţat  provenienţa denumirii satului Cocieri. O legendă spune  că  apele  ploilor  care  se  scurgeau  in această  ,,vale”, precum şi  revărsările  frecvente ale Nistrului  au provocat  apariţia pe  teritoriul  localităţii  a unor movili,  pe  care ruşii  şi ucrainenii  le  numeau ,,cocichi” sau  ,,cuci”. Ruşii şi ucrainenii veneau  des  in  localităţile  din zonă pentru a cumpăra piei de cârlan, brânză de oi, porci, tutun,  nuci, poamă, şi prune, pentru a le comercializa la pieţele  din Odesa,  Kiev.  Odată  ce drumul central pe care veneau vizitatorii  străini (ruşii, ucrainenii ) era situat tot  in  vale, aceştia  au început să numească aşezământul  ,,Cuci v  iaru” sau ,,Cocichi v  iaru”, ceea  ce din rusă se  traduce  ,,movili  in vale”. Oamenii de aici deja se  obişnuiseră cu aceşti combinaţie de cuvinte, care  intre timp s-au  contopit  intr-un singur cuvânt  ,,Cucieri”, având  varianta ,,Cocieri”. Cel mai important centru  comercial  in acele  timpuri era  oraşul  Dubăsari,  unde  cocierenii puteau realiza  produsele  agricole. Ocupaţiile de bază ale sătenilor  erau creşterea  vitelor, animalelor domestice,  cultivarea cerealelor,  in scopuri  comerciale  mulţi  locuitori se  ocupau  cu creşterea  tutunului.

O alta opţiune privind apariţia  satului Cocieri, care  nu este  susţinută de  localnici, este  că denumirea  sa  ar fi provenit de la cuvântul ucrainean ,,cocie” care  însemnând ,,căruţă’.  Argumentul acestei  viziuni  este explicat prin  faptul că oamenii de aici s-ar  fi ocupat  cu meşteritul  căruţelor,  respectiv  şi denumirea  localităţii  s-ar  putea  trage de  la pluralul cuvântului  – „cocie”  adică  „cocieri”.

În  timpul Primului  şi celui de-al Doilea Război Mondial,  satul Cocieri a  reprezentat  graniţa dintre cele două maluri ale Nistrului,  suferind mari  pierderi  in  acea perioadă. Dar  locul  pitoresc a rămas  tot  atât de  frumos,  fapt ce a determinat producerea mai multor  filme  documentare  in  zona localităţii  (,,Fintina”,  ,,Dimitrie  Cantemir”…) De asemenea  satul Cocieri  este  recunoscut  prin  oamenii de vază băştinaşi, care au  activat sau activează  in  diferite domenii  (Ion Pavlov –  general de aviaţie; Serghei Pavlov –  aviator-cosmonaut,  colonel; Crăciun Petru –  savant, doctor  in ştiinţe biologice; Vlad  Ioviţă  –  scriitor, scenarist.

Datorită  colhozolului,  înfiinţat  încă  in  anii  1928-1929 ,,Basarabia Roşie”,  clădirea  şcolii  care  in  timpul războiului  a  fost  demolată,  in  1963 a  fost  dată  in  exploatare cu  toate  comodităţile  necesare procesului de învăţământ.

Aşezarea  geografică  favorabilă a comunei Cocieri, a determinat atragerea  multor  turişti care  vin  să  se  odihnească in casele de  odihnă  deschise pe  teritoriul  satului  (  ,,Ţărmul  însorit”,  Sanatoriul  ,,Struguraş”, Baza  de  odihni ,,Jemciujina”),  precum şi un centru  de  reabilitare  pentru  bătrâni,  un internat psihoneurologic.

Din  1992  până  in 2000, localitatea  a suferit consecinţele  Conflictului  transnistrean  din 1992,la  care au  participat activ peste 600  locuitori  ai  satului Cocieri.  În  acest conflict  şi-au pierdut viaţa  17 consăteni. Din  obiectele de infrastructură  locală, in  această perioadă au  suferit  şcoala, Casa de Cultură,  Şcoala de Arte Grădiniţa, case particulare, internatul psihoneurologic şi Centrul Republican de Reabiliotare. De asemenea  a fost desfiinţată Cooperativa  agricolă  „Victoria”  , in  rezultat  formându-se  gospodării  ţărăneşti  şi  asociaţii.