Grădinița-creșă ”Garofița” a fost selectată în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației” pentru a beneficia de dotare
În urma concursului în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației” Grădinița-creșă ”Garofița” a fost selectată pentru a beneficia de dotare cu echipamente, mobilier și materiale didactico-metodice. Proiectul va fi finanțat de către Banca Mondială, grație acordului de grant încheiat între Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în calitate de administrator al Parteneriatului pentru Învățarea Timpurie (ELP).
Selecția instituției din cadrul concursului s-a efectuat luând în considerare mai multe criterii:
– păstrarea sau creștere a numărului de copii în ultimii 3 ani,
– creșterea numărului de copii de 0-3 ani încadrați în serviciile educaționale și a copiilor în situații de risc;
– numărul copiilor, media copiilor în grupe, numărul preșcolarilor cu CES încadrați, inclusiv a copiilor refugiați.
Aducem sincere mulțumiri întregii echipe a Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova pentru oportunitatea oferită, pentru posibilitatea de a fi mai eficienți, mai competitivi, și mai buni.