Tradițiile gastronomice din satul Cocieri
Una dintre cele mai frumoase tradiții, este acea a sărbătorilor, când la masă se adună întreaga familie, prietenii și rudele la evenimente importante.
Și atunci, gospodinele din sat își suflecă mânicile și își demonstrează iscusința la pregătirea bucatelor din cele mai alese. Deși timpurile s-au schimbat și au apărut ricete noi și mai multe feluri de mâncare, plăcinta rece de la Cocieri are un loc aparte. Nu este o plăcintă obișnuită. Noi, cei din generația anilor 50-60 știm cum se face, căci bunicile și mamele noastre le pregăteau la nunți și cumătrii. Se fac dulci sau cu ,,praj și jighiri”. Suntem profund atașați de aceste tradiții, care ne sunt o legătură cu trecutul.
Am venit în ospeție la consăteanca noastră Alexandra Ursul, care a fost foarte amabilă și ne-a arătat cum pregătește dumneaei plăcinta rece dulce, după receta mamei sale.
A fost ajutată de cumnata Valentina Condurache, care este și membra ansamblului folcloric „Cociereanca”.

















