×

Serviciu de incluziune pentru copiii cu dificultăți de vorbire, copiii cu cerințe educaționale speciale și cu alte tipuri de dificultăți

 

Tatiana Nirca este directoarea grădiniței „Garofița” din Cocieri (Dubăsari). La această instituție a fost implementat un serviciu de incluziune pentru copiii cu dificultăți de vorbire, copiii cu cerințe educaționale speciale și cu alte tipuri de dificultăți.
„În urma implementării proiectului au beneficiat toți copiii, părinții și cadrele didactice pentru că s-a format un spațiu educațional foarte bine dotat și bine gândit”, spune Tatiana Nirca. Serviciile sociale dezvoltate la grădinița din Cocieri sunt un exemplu de colaborare eficientă dintre autoritățile locale, societatea civilă, prin AO „Social-Asist”, și instituțiile educaționale: „Noi am avut o experiență foarte frumoasă – am ieșit cu un demers la consiliul local și a fost acceptat ca finanțarea logopedului să fie făcută din sursele comunei Cocieri”, spune Tatiana Nirca.
În cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, pe care-l implementează Fundația Soros Moldova, cu finanțarea Uniunii Europene și în parteneriat cu Institutum Virtutes Civilis și Keystone Moldova, au fost dezvoltate 40 de servicii sociale în toată țara.