Grigore Vieru – Poetul Lacrimii și Durerii, dar și al Curajului, al Bărbăției neîngenunchiate

 

Poetul Lacrimii și Durerii, dar și al Curajului, al Bărbăției neîngenunchiate, pe unul din cei mai sensibili condeieri ai neamului, Opera căruia ne adună mereu sub semnul Maternei, sub semnul Luceafărului, sub semnul Nemuririi valorilor perene.
Poezia lui Grigore Vieru e o lacrimă-mărgăritar pe fața însorită a Adevărului. Scrisă la Masa Tăcerii, ea bate la Poarta Sărutului și se înalță spre Coloana fără Sfârșit…
Atât în poezia timpurie cât și în cea recentă, bântuie o furtună, se chinuie o durere, înflorește o bucurie, se revarsă o bunătate, înmugurește o dragoste. Condeiul său va păstra totdeauna pe vîrf acel foc purificator, față de care scrisul s-ar înstrăina de marile rosturi și ar pierde din sfințenia cu care se împărtășesc toți cei ce vin să-i asculte cuvântul.

 

Poeți destui pe lumea asta sînt
Să cânte-n vers pământul, focul, fierul,
Dar noul mit al mamei, pe pământ,
L-a-ntemeiat, în cartea lui – Vieru !
(A. Păunescu)