15 mai – Ziua Internațională a Familiei
În fiecare an, pe 15 mai, la nivel internațional, este marcată Ziua Familiei, pentru a evidenția importanța celulei de bază a societăţii — familia, rolul ei, necesitatea şi beneficiile de integritate, rolul primordial pe care îl are familia în educație, aceasta fiind pilonul indispensabil în dezvoltarea unei societăți durabile. Familia începe cu părinții, iar a fi un părinte bun e o calitate care trebuie dezvoltată continuu.
Cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, Vă adresez cordial urări de bine. Familia este un izvor nesecat de dragoste și respect, o comunitate de viață și iubire care asigură stabilitate în timp și speranță pentru viitor. Vă urez tuturor să aveți familii puternice și împlinite, cu copii și părinți sănătoși. Realizări frumoase, armonie, pace, bunăstare și fericire în familiile Dumneavoastră.


















